Mergem la Lecturi Urbane Piatra Neamț
Publicat la 30 Jul 2010 de Adrian Ciubotaru
Aș putea să număr pe degete – din păcate – ocaziile în care o parte din echipa Lecturi Urbane din București s-a deplasat la o ediție locală. A fost povestea de la Brașov, apoi cea de la Bacău, iar unii dintre noi au participat la Lecturi Urbane Sibiu, la Lecturi Urbane Câmpina sau la Lecturi Urbane Cluj.
În timp vom ajunge în toate oraşele unde se întâmplă Lecturi Urbane.
În acest week-end mergem la Piatra Neamţ într-o excursie nebunească #prinromania. O gaşcă de bloggeri pleacă din Bucureşti pentru a citi şi a oferi cărţi la Lecturi Urbane Piatra Neamţ.
Această excursie de două zile n-ar fi fost posibilă dacă Paralela 45 şi Primăria Piatra Neamţ nu ne-ar fi oferit locuri de cazare. De asemenea, pentru această deplasare Petrom ne-a ajutat enorm cu sponsorizare şi a făcut-o în momentul oportun.
Pentru acestea îi suntem datori lui Bobby încât am putea numi toată povestea Lecturi Urbane Trip by Bobby Voicu.
Ne aşteaptă un week-end magic – ştiu că Anne-Marie şi Toma s-au dat peste cap să ni-l ofere – și avem alături de noi o gaşcă pe cinste: Miruna Siminel, Ileana Ghiţă, Andreea Burlacu, Alina Constantinescu, Cristiana Andrei, Claudia Tocilă, Roxana Farca şi Alex Farca (împreună cu Petra, fetiţa lor de 7 ani) Alex Negrea, Gogu Kaizer, Gabi Macovei, Dragoş Butuzea, Andrei Basoc (Andu), Marian Vulupe, Cristina Hurdubaia şi Cătălin Georgescu.
De asemenea, prietenii de la Decât o revistă ne-au oferit 20 de exemplare din ultimul număr pentru a le citi pe drum şi pentru a le oferi la Lecturi Urbane în Piatra Neamţ.
Pe lângă sesiunea de promovare a lecturii, avem în program o vizită la Barajul Izvorul Muntelui, o plimbare cu celebra telegondolă, o ieșire la ștrand, îar în drumul de întoarcere ne vom opri puţin în Moinești, un mic oraș pitoresc.
6 responses to Mergem la Lecturi Urbane Piatra Neamț
Leave a Response
Blog susţinut de
Parteneri
Citim şi în:
Archives
- February 2012
- January 2012
- December 2011
- November 2011
- October 2011
- September 2011
- August 2011
- July 2011
- June 2011
- May 2011
- April 2011
- March 2011
- February 2011
- January 2011
- December 2010
- November 2010
- October 2010
- September 2010
- August 2010
- July 2010
- June 2010
- May 2010
- April 2010
- March 2010
- February 2010
- January 2010
- December 2009
- November 2009




[...] This post was mentioned on Twitter by adrianciubotaru, Sorin Grumazescu, Laurentiu Buica, AndraZaharia, Claudia Tocilă and others. Claudia Tocilă said: btw, vremea e perfecta aici in Moldova RT @adrianciubotaru: Mergem în gașcă mare la #lecturiurbane #pneamt: http://bit.ly/b5qWtM vă rog RT [...]
[...] de sambata in jur de 100 de participanti. Cu aceasta ocazie au participat din Capitala echipa Lecturi Urbane Bucuresti, 7 bloggeri invitati (plus cea care tocmai scrie despre…) si presa. Multumirile le apartin pe [...]
[...] multa placere am pornit Sambata dimineata (la ora 7 se pare ca este doar foarte dimineata, in ciuda protestelor mele cum ca ar fi de fapt [...]
[...] notele lui Vulupe on Oamenii Lecturi UrbaneA.Dragos on Mergem la Lecturi Urbane Piatra NeamțMergem la Lecturi Urbane Piatra Neamț | Oraşul citeşte – Lecturi Urbane on BlogariaMergem la Lecturi Urbane Piatra Neamț | Adrian Ciubotaru on BlogariaCum a fost la [...]
Panorame la 360 de grade de la prima editie Lecturi Urbane Piatra-Neamt:
http://www.piatra-neamt.neamtvirtual.ro/panorame-360/evenimente/128-lecturi-urbane-piatra-neamt-1.html
[...] de sambata in jur de 100 de participanti. Cu aceasta ocazie au participat din Capitala echipa Lecturi Urbane Bucuresti, 7 bloggeri invitati (plus cea care tocmai scrie despre…) si [...]