Recenzie – “Imagini fugare”, Anne Michaels

Recenzie – “Imagini fugare”, Anne Michaels

Anne Michaels e cunoscuta mai ales ca poeta, premiata nu doar in Canada ei natala, ci in intreaga lume. Debutul ei in proza a surprins pe toata lumea – dar roma­nul “Ima­gini fugare” a fost distins in 1997 cu Orange Prize for Fiction, Guar­dian First Book Award si Trilium Book Award, si a fost ecranizat in 2007 (regia Jeremy Podeswa).

Cartea e unul dintre cele mai bune debuturi pe care le-am citit: consistenta si densa, in ciuda limbajului poetic si a ritmului liric, cu perso­na­je vii, care traverseaza istoria secolului al XX-lea si cu un accent bine pus pe umanitatea pro­funda a acestor eroi “fata cu” istoria. E o carte sen­sibila si poetica, desi atinge subiecte grave si acopera teritorii narative in care cruzimea si inuma­nul sunt vegeta­tia predo­minanta. Spre deosebire de alte fictiuni care pleaca de la Holo­caust, “Imagini fugare” filtreaza experienta traumatizanta printr-o plasa lirica, vorbind in fond despre pute­rea cuvintelor de a vindeca. Nu intamplator, protagonistul, Jakob Beer, e poet si a inceput sa scrie ca sa uite (povestea e, in ma­re parte, o confesiune). Roma­nul incepe cu o secventa care sea­ma­na izbitor (ca situa­tie) cu o sce­na dintr-o fictiune auto­biografica a lui Raymond Federman: un baietel evreu dintr-un oras polonez, Bisku­pin, se ascunde intr-un dulap de fri­ca nazistilor si asista, doar auditiv si emotional, la uciderea parintilor si la disparitia misterioa­sa a suro­rii lui, Bella.

Baietelul supravietu­ies­­te ingropandu-se in pamant si aco­perindu-se cu crengi pana cand e gasit si salvat de Athos Roussos, un grec pasionat de geologie, “om de stiinta, carturar, expert in diver­se limbi”, care-l ia cu el si-l creste pe insula Zakyn­thos. Nu-l incurajeaza sa-si uite nici originile, nici familia, nici limba, dar il initiaza in alte taine, fiind “koumbaros”-ul (nasul) lui, in sensul cel mai profund posibil: “Athos nu voia ca eu sa uit. Ma punea sa repet alfabetul ebraic. In fiecare zi imi spunea ace­lasi lucru: «Nu trecutul ti-l amin­testi, ci viitorul». Ma invata greaca veche, cu literele ei elegante, su­rori gemene ale ara­bescurilor limbii ebraice. Obisnuia sa spuna ca limbile acestea sunt amprente vii ale singuratatii antice a ruine­lor (...)”. Din pacate, nici modelul patern-profesoral al lui Athos, nici iubirea pentru Alexandra pe care o intal­neste dupa razboi, la Toronto, nu-l vindeca de trecut.

Daca invatand engleza si greaca si scriind poezie, reuseste sa stearga cicatricele groase ale trecutului, imaginea Bellei ramane bine infipta in cre­ie­rii lui Jakob. Cantatul la pian, parul negru, frumusetea ireala a fetei de 15 ani – acestea sunt imagi­nile obsesive ale trecutului. Trauma cu radacini adanci si intortocheate se topeste in iubirea pentru o alta femeie, Michaela. Secventa a doua e povestea lui Ben, profesor canadian, descendent tot al unor supravietuitori ai Holocaustului. Ben si Jakob – poet pe care primul, mult mai tanar, il admira mult – au in comun un trecut mutilat de nazisti si un “pre­zent” marcat de experienta pier­de­rii sensului, a radacinilor si a familiei. Ambii se salveaza prin iubire si prin cuvinte.

O naratiune alerta, cu pusee poetice, o intriga oarecum “clasicizata” (si, deci, cu priza la pu­blic), personajele simetrice, rotunde, cu alura simbolica, scriitura impecabila – iata cateva dintre motivele pentru care Anne Michaels poate sta alaturi de alte nume mari ale prozei canadiene: Margaret Atwood, Michael Ondaatje, Alistair MacLeod, Alice Munro s.a.


0,00 (0 voturi)

Nu sunt Comentarii la Recenzie – “Imagini fugare”, Anne Michaels

Iti place Articolul? Distribuie si prietenilor tai:

×
OrasulCiteste