Editura: EminescuAnul publicarii: 1974Nr. volume: 1Nr. pagini: 190Limba: Romana
Ioana Parvulescu amintea in studiul “Intoarcere in Bucureștiul interbelic”, despre indreazneala scriitorilor interbelici de a “arata” mici porțiuni din corpul feminin, trupul bronzat al femeilor, picioarele descoperite ale acestora de sub fustele generoase atunci cand se urcau in vreo trasura pe marile bulevarde bucureștene, “la șosea”.
In acest context trebuie recomandat romanul interbelic “Adela“, aparținand lui Garabet Ibraileanu. Unui cititor, ipotetic, al zilelor noastre, cartea i s-a putea parea la un prim nivel desueta, reținuta, cu valul Penelopei bine așezat pe chip. Chiar și eu aș putea intreba, cum am intrebat pentru mine, printre paginile carții: “Ei bine, chiar nu s-a intamplat nimic?” Este suficient sa punem acesta eticheta și concluzie tuturor relațiilor omenești. Dar se aude despre dragostea platonica cum ca ar fi cea mai reușita (“Dragostea dureaza trei ani”, Frederic Beigbeder). Ascunsul, interzisul, trebuie sa fascineze.
Voyerismul, senzualitatea ar fi putut foarte bine fi inlocuite de sexualitate, sex-appeal. Iar toate starilor anilor ‘30 “aruncate” pentru un final, e adevarat, cuvenit, caștigat de actori pe tot parcursul carții. Dar Ibraileanu nu suporta scurtaturile.
Este un inter-interbelic salbatic pentru doctorul Emil Conrescu și oscilanta Adela. Pentru aceștia, gesturi gratuite astazi precum descoperirea mainii, sau sarutarea manușii inseamna momentul acela cel mai fructuos dintre conștientizarea iubirii și frica de infaptuire a iubirii. Protagoniștii imping, intind, trag de acest timp și exagereaza senzațiile. Printre descrierile programate de criticul Garabet Ibraileanu se pare ca se insinueaza un fel de relativism modern al timpurilor, sub protectorat darwinian unde ceasurile se preling, intocmai picturii lui Dali.
O plimbare prin Copou, in trasura și apropierile nevinovate dintre cei doi, sunt construite cu atat de multa mizanscena, atingerile atat de bine potrivite, incat senzualitatea caștiga in dauna erotismului. Protagonistul cvadragenar noteaza in jurnalul sau nebunia pe care i-o naște parfumul Adelei. Departe de a fi siropoasa, legatura aceasta platonica este exploatata la maximum, cuvintele Adelei sunt exacerbate și rastalmacite continuu de doctorul Condrescu, cazul acesta adancindu-se la infinit, fara vreo luare de atitudine din partea nimanui. Asta la exterior: “Aproape in fiecare seara stau de vorba cu Adela in cerdac. […] Femeia asta tanara și curioasa de viața și de stari sufletești ma scruteaza necontenit, fara sa aiba aerul. Eu imi ingroș cat se poate epiderma sufletului, s-o fac impermeabila. Dar cu femeile jocul e pierdut intotdeauna. Ele privesc in sufletul barbatului ca intr-o vitrina.”
De la un “te iubesc” grav, pe care Adela i l-a aplicat in copilarie, pana la mon cher maitre in perioada cand doctorul ii era mentor, trei ani mai tarziu.Și la tot ce a fost intre ei. Plus, minus cei 20 de ani. Prietenia este pasionanta, insa posibila fericire dintre ei va fi doar trecatoare.
Este utopic de construit o continuare pentru “Adela“, cel puțin in aceasta lume. Este o atat de mare distanța intre seducția interbelica și posedarea capitalista, intre invaluire și acaparare, invitație și efracție, intre utopic și distopic, intre distanța arzatoare și apropierea rutinizata. Astazi lipsește pudoarea, lipsesc ocolișurile, lucrurile se precipita, sentimentele nu sunt precaute, ci se marturisesc peste zile. Sarcina de a continua “Adela“ este inabușita incipient de naratorul-personaj de tip homodiegetic. Acesta a dorit sa epuizeze toate armele senzibilizarii și ale senzualitații intr-un final dureros și tocmai de aceea permanent, persistent. Orice incercare de adaptare la cadrul actual inseamna anularea primului scenariu.
